Compania de teatru D'AYA

Pascal Bruckner


Pascal Bruckner s-a nascut la 15 decembrie 1948, la Paris. A absolvit liceul Henri IV, Universitatea I si Paris VII, Scoala Practica de Inalte Studii. Dupa ce a obtinut doctoratul in litere, s-a specializat in filosofie.

Profesor la Universitatea de Stat din San Diego - California, la Universitatea New York, conferentiar la Institutul de Studii Politice din Paris, iar mai nou isi exprima opiniile politice si filosofice in reviste culturale binecunoscute in Franta si nu numai.

Pascal Bruckner este recunoscut ca unul din cei mai importanti scriitori si filosofi ai secolului.

Din biografia sa:
  • Noua dezordine amoroasa (1977), roman.
  • Palatul chelfanelii (1979), roman.
  • Luni de fiere (1981), roman, care s-a bucurat si de ecranizare sub titlul Luna amara, in regia lui Roman Polanski cu Peter Cayotte, Hugh Grant, Kristin Scott-Thomas, Emanuelle Seigner si altii.
  • Melancolia democratiei (1990), eseu.
  • Tentatia inocentei (1995 - Premiul Medicis), eseu.
  • Copilul Divin (1992), roman. Scenariu de film pentru un film de lung metraj realizat de un regizor de film din S.U.A.
  • Hotii de frumusete (1997 - Premiul Renaudot), roman. Scenariu pentru un film de lung metraj realizat de un regizor de film din Germania.
  • Euforia perpetua (2000), eseu.

Cand avea 15 ani si-a dat seama ca nu vroia sa munceasca. Orice forma de munca salariala ii facea oroare. Profesor nu vroia sa devina, prin urmare s-a gandit ca singura modalitate care ar exista in sensul acela era sa se apuce de scris.

A inceput sa scrie pe la 17 ani, imitandu-i pe Becket si pe Ionesco. Incetul cu incetul a incetat sa ii imite pe scriitorii sai preferati si a inceput sa isi formeze un stil propriu.

La 20 de ani a refacut primul sau roman Monsieur Tac, iar la 28 a reusit sa il publice. Nu crede in Dumnezeu, implicit nu crede ca existenta are vreun scop. O considera absurda, dar lasa libertatea fiecarui om sa se convinga de asta.

Cartile care i-au marcat viata sunt Alice in tara minunilor de Lewis Carroll si Les 120 journees de Sodome de marchizul de Sade. Daca nu ar fi fost scriitor i-ar fi placut sa fie cantaret de rock. Ii place pianul, a cantat vreo doi ani intr-o orchestra de jazz si visa adesea in adolescenta ca ar putea avea un destin romanesc, fascinant daca ar deveni pianist intr-un bordel si ar canta in timp ce clientii veneau si plecau pana la cinci dimineata. Pentru Bruckner satisfactia totala este cel mai periculos fapt care i s-ar putea intampla unui individ. Prefera sa simta permanent ca mai are nevoie de ceva anume, pentru a continua lupta cu sine insusi, pentru a progresa. A visa , inseamna a trai. Iar visul lui, la fel ca cel al lui Picasso este sa munceasca si sa se caute pana in ultima zi.

Gandirea filosofica a lui Bruckner se desfasoara intr-un mod inspirat nu numai in scrierile de specialitate (eseuri, soliloqvii, articole) ci si in romanele sale. Indiferent de perioada in care au fost scrise, romanele lui Bruckner contin o profunda inspiratie filosofica, dezbat probleme serioase, profunde si reusesc sa treaca in partea lucrarilor de succes prin originalitatea stilului si a limbajului.

Dragostea, fericirea, frumusetea, timpul, neputiinta omului in fata implacabilului sunt doar cateva teme care l-au condus pe Bruckner in scrierea unor romane originale, inspirate.

A devenit Presedintele Onorific al Companiei de teatru D'AYA in 1999, dupa premiera spectacolului Copilul Divin, regizat de catre Chris Simion dupa romanul sau si jucat pe scena Teatrului de Comedie.

"Marile momente din viata mea s-au produs inconstient, fara sa le controlez insa dorindu-le cu toata fiinta mea. Am citit prima carte semnata Pascal Bruckner in liceu. Era vorba despre Luni de fiere. La cateva luni dupa am vazut si montarea lui Polanski. La cativa ani dupa, intr-o discutie, manifestandu-mi fascinatia pentru filmul Uite cine cu cine vorbeste! un prieten mi-a sugerat sa citesc Copilul Divin. Ma batea gandul sa caut scenariul de la filmul mai sus mentionat, sa-l adaptez pentru scena si sa incerc sa fac un spectacol. Insa Copilul Divin a fost mult peste toate asteptarile mele. M-a provocat si m-a determinat sa incep munca. Am ridicat spectacolul si am participat cu el in Festivalul de Teatru Experimental din Egipt. Eram pe-atunci studenta in anul III la Teatrologie si experimentam cu credinta si inconstienta regia. Ajutata de colegii mei actori, am realizat un spectacol, si unul care a rezistat patru ani. S-a jucat din 1999, pana in 2003. Succesul din festivalul de la Cairo ne-a determinat sa il propunem unui teatru din Bucuresti. Si omul care a crezut in munca noastra si ne-a intins mana a fost Dan Vasiliu, profesorul meu de teatru universal, pe-atunci Director al Teatrului de Comedie. Folosesc pluralul foarte des pentru ca eu cred ca nu regizorului i se datoreaza un spectacol ci capacitatii lui de a crea in jurul sau o echipa, de a o conduce si de a o determina sa-i urmeze crezul. Se stabilise data premierei si urma ca visul nostru sa devina realitate. Si pentru ca oricum totul parea halucinant, am considerat ca nu ma costa nimic sa incerc sa il invit pe autor sa ia parte la bucuria noastra, cu atat mai mult cu cat nici macar nu ii solicitasem drepturile de autor. I-am scris o scrisoare simpla si sincera in care i-am marturisit ca este un spectacol creat de studenti si tineri absolventi ai Facultatii de Teatru din Bucuresti, ca nu avem bani sa platim drepturile de autor, dar ca il invitam la premiera si pe urma il rugam sa decida daca ne lasa sa continuam proiectul sau daca se suspenda. La doua saptamani dupa ce am trimis scrisoarea, am primit raspunsul. Bruckner era incantat si acceptase invitatia. Pe 16 octombrie 1999 a fost premiera spectacolului, nimanui nu ii venea sa creada ca Bruckner este in sala, ca a venit si ca ia parte la eveniment. Toti imi spuneau ca sunt nebuna, ca evident va fi o tentative esuata si ca scriitorul in cauza nici macar nu ne va acorda dreptul sa jucam, dar sa ne raspunda atat de calduros. Intuitia mea imi soptea cu totul altceva. Dupa reprezentatie, la petrecerea de dupa premiera, Bruckner nu numai ca ne-a facut sa simtim emotiile pe care le avea ca scriitor care isi vedea romanul dramatizat si interpretat pe o scena profesionista, cu un succes imens de public, dar mai mult ne-a sugerat sa devenim o trupa de teatru. Si cum marile adevaruri se spun in gluma, i-am urmat sfatul si i-am propus sa devina nasul trupei, Presedintele Onorific al Companiei. Bruckner a botezat-o Pas Que sau Cose de la Because, noi am tradus-o D'aia si am graficizat-o datorita unor probleme juridice D'AYA. Oricum esenta ramane aceeasi. Cand cineva ne intreaba de ce facem teatru, raspunsul e unul singur: D'AYA. Spectacolul a curs timp de patru ani, s-a jucat in cateva dintre cele mai importante centre culturale din tara si in cateva festivaluri internationale de teatru, iar in 2002 am realizat Premiera Oficiala la Paris, la Teatrul Lucernaire, in prezenta autorului.
Crezand in ceea ce ne dorim sa facem si in scopul Companiei de teatru D'AYA, Bruckner nu numai ca ne-a sprijinit si ne-a incurajat intotdeauna, dar a cedat Companiei noastre dreptul exclusiv de montare scenica pentru toate romanele sale.
"


  ©2004-2018 D'AYA